Gimnaziul ”Alecu Mare”

În anul 1945 se deschide școala primară în partea de nord a satului-˝Școala de la Petruță˝în gospodăria fostului primar în anii 1942-1944 Petru Velea. Primul șef al școlii primare deschise a fost Vasile Bălănel.În anul 1949 școala primară s-a transformat în școală de 7 ani,ce număra pe atunci 480 de elevi.Drept clădire de bază a acestei școli mulți ani a servit fosta oloiniță a lui Petruță Velea. Ca diirectori ai școlii au lucrat pe rând Savelie Tezi,Pavel Zavtur,Mihail Plăcintă,Nicolae Ivașcu,Ilie Neculiseanu,Gîrneț Elena,în prezent funcția de director o deține Tecui Svetlana.În anul 1968 a fost dată în folosință o clădire pentru 320 de locuri,cu 15 săli de clasă,o sală sportivă,o bibliotecă.În anul 1982 a fost dat în folosință un nou bloc alăturat cu încă 6 încăperi de clasă.În 1986 este construită o ospătărie,unde practic iau dejunul 500 de elevi.
Din 1990 școala a devenit școala de 9 ani,iar pe 27 martie 1999 școlii i s-a dat denumirea de ˝Gimnaziul˝Alecu Mare˝,în cinstea patriotului înflăcărat originar din Slobozia Mare,fiul lui Gheorghe Mare.
Actual Instituția de învățământ prevede 30 de cabinete,cantină,punct medical,bibliotecă,sală de sport.În prezent numărul de elevi este 256.Cadre didactice sunt 29.

Informație prelucrată din cartea ˝Slobozia Mare˝